Acest tip de diabet apare în urma distrugerii celulelor beta ale pancreasului. Distrugerea survine cel mai frecvent printr-un mecanism autoimun. Manifestările clinice devin evidente atunci când masa celulelor beta a fost distrusă în proporţie de peste 80%. În plus, datorită hiperglicemiei cronice scade şi mai mult secreţia de insulină printr-un mecanism numit glucotoxicitate.
Diabetul de tip 1 poate să apară la orice vârstă, dar cel mai frecvent apare în copilărie şi adolescenţă. La tineri, agresiunea de tip autoimun duce la o apariţie rapidă a diabetului. Când procesul autoimun are loc la persoane mai înaintate în vârstă, evoluţia poate fi lungă, iar boala este numită diabet autoimun latent al adultului( LADA=latent autoimmune diabetes in adults).
Simptomele constau în sete, poliurie (urinat des), polidipsie (consum de lichide în cantităţi mai mari decât normale), scădere în greutate rapidă, astenie. Dacă tratamentul nu este instituit rapid şi corect, apare o alterare variabilă a stării generale, cu cetoacidoză, de la uşoară la severă, ce poate duce chiar la deces.
Tratamentul actual este cu insulină, administrată în mai multe prize pe zi, încercându-se, pe cât posibil, recreerea unui profil fiziologic de insulinosecreție.
O parte dintre pacienţi prezintă o stare de remisiune, ce apare după instituirea tratamentului cu insulină, perioadă limitată în timp (de la câteva săptămâni la câteva luni ), care se mai numeşte "lună de miere". Această stare se poate explica prin înfrângerea glucotoxicităţii şi menţinerea producţiei endogene de insulină o perioadă mai lungă.